Un studiu nou arată ce culoare se vinde cel mai bine la o mașină second-hand din România. Rezultatele arată că galben este culoarea preferată a românilor, urmat de argintiu și negru.

Potrivit unui studiu realizat de cei de la carVertical, culoarea care se vinde cel mai bine la o mașină second-hand este cea galbenă. Studiul arată că mașinile vopsite în această culoare petrec în medie doar 20.8 zile pe piață înainte ca acestea să fie vândute.

Explicația celor de la carVertical pentru rapiditatea cu care se vând mașinile galbene pe piața noastră se datorează rarității față de alte culori, dar și, în mod surprinzător, a coeficientului de sex-appeal a unei mașini vopsite în această culoare.

Pe locul doi în preferințele românilor este argintiul. Mașinile vopsite în această culoare stau pe piață aproximativ 21.6 zile în medie înainte de a fi vândute. Bineînțeles, argintiul se pretează foarte bine la o mașină de familie cât și într-un mediu de business.

A treia culoare preferată a românilor este, de fapt, o nonculoare. Evident, nu poate fi vorba de altceva decât de negru. Potrivit studiului, vehiculele vopsite în negru petrec în medie 22.9 zile pe piață înainte de a fi vândute.

De cealaltă parte, culoarea cea mai puțin preferată este bej.În medie, mașinile vopsite în această nuanță petrec în medie 26.2 zile pe piață. Mai mult, studiul relevă și faptul că mașinile bej sunt mai greu de vândut cu 26% decât cele galbene.

Alte culori mai puțin populare sunt albul și verdele, cu o medie de 24.8, respectiv 24.7 zile petrecute pe piață înainte de achiziție. Potrivit studiului, mașinile albe sunt asociate cu flotele auto ale companiilor, iar culoarea are tendința de a scoate mult mai puțin în evidență liniile caroseriei.

Studiul a urmărit și evoluția unui model extrem de popular în România. Evident, este vorba despre Volkswagen Golf. Potrivit studiului, compacta germană se vinde cel mai bine în culoarea maro. Exemplarele vopsite în această nuanță au nevoie în medie de numai 18.6 zile pe piață înainte de vânzare.

A doua cea mai căutată culoare pentru Golf este cea argintie, cu o medie de 20.8 zile. Pe locul 3 în preferințele viitorilor proprietari ai modelului este culoarea galbenă, cu o medie de 22.6 zile.

La polul opus, cea mai puțin dezirabilă culoare pentru modelul compact este cea albă.Studiul precizează că un Golf maro se vinde în medie cu 35% mai rapid decât un Golf alb.

La final, studiul mai relevă și faptul că preferințele românilor la acest capitol sunt similare cu gusturile europenilor. Pe plan european, cea mai căutată culoare este cea neagră, urmată de alb și argintiu.

via carVertical

Category