In Romania, lipsa infrastructurii extinse este una din cauzele principale ale acumularii de stres in randul soferilor. Acestia pot deveni agresivi in maniera de condus, pot intimida ceilalti participanti la trafic sau pot provoca accidente. Desigur aceasta nu este singura categorie de soferi care conduc intr-o maniera dura.
Si teribilismul joaca un rol important, precum si graba, neatentia sau nepasarea. Soferii schimba benzile nesabuiti, nu folosesc semnalul sau fac depasiri periculoase. Conducatorii auto agresivi cauzeaza o treime din toate accidentele. De aceea este indicat sa va impuneti un stil de condus preventiv, care in timp sa devina obisnuinta. Instructorii Scolii de soferi ELIT recomanda sa:
Fii atent!
Condusul este activitatea care iti solicita atentia la maxim. Trebuie sa ai in vedere urmatoarele aspecte atunci cand te urci la volan: conditiile de drum, viteza si pozitia ta, sa fii atent la semnele de circulatie si oglinzi, dar si la masinile din jurul tau. Singura preocupare a soferului atunci cand conduce trebuie sa fie condusul! Daca ai nevoie sa verifici telefonul mobil, sa mananci sau sa intreprinzi orice actiune care ti-ar diminua atentia, stationeaza! Majoritatea soferilor experimentati devin mult prea increzatori in abilitatile lor, acestia facand greseli uneori fatale, din cauza neatentiei.
Fii alert!
In aceasta categorie nu vom include, desigur, persoanele sub influenta alcoolului, a substantelor interzise sau a medicamentelor neindicate celor care conduc. Din start acest comportament este strict interzis. Insa starea de oboseala poate reprezenta un factor decisiv. Creierul nu functioneaza la capacitatea sa optima, iar reflexele se diminueaza. De aceea este indicat sa fii odihnit atunci cand te urci la volan, pentru a-ti maximiza abilitatile de sofer.
Fii cu ochii pe cei din jurul tau! Condu preventiv!
Un aspect foarte important pentru soferi se raporteaza la ceilalti participanti la trafic. Atunci cand esti atent la viteza celor din fata, la numarul de masini de pe benzile de langa tine sau la comportamentul soferilor, poti anticipa si preveni accidente. Daca observi o masina care depaseste in viteza si alta pe contrasens, prima va forta accesul pe banda ta, iar tu poti avea timp sa incetinesti si sa eviti orice problema. Nu toti soferii au acelasi set de principii sau abilitati, insa tu trebuie sa fii pregatit sa reactionezi in orice situatie.
Condusul preventiv salveaza vieti.