Conform unui studiu realizat de Castrol și de BP Pulse, 97% dintre liderii din industria auto sunt de părere că mașinile termice vor fi retrase până în 2035 și înlocuite cu cele electrice. La studiu au participat inclusiv posesori de mașini convenționale și electrice și au fost întrebați care sunt cei mai importanți factori ai tranziției, precum și obstacolele care ar putea să o încetinească.
Companiile Castrol și BP Pulse au relizat un studiu nou despre tranziția către mașinile electrice, numit „Switching ON the rEVolution”. Potrivit datelor obținute, nu mai puțin de 97% dintre toți liderii din industria de automobile sunt încrezători că vor fi respectate datele în care mașinile cu motoare termice vor fi retrase și vor fi înlocuite de vehicule electrice.
La acest studiu au participat 10.000 de consumatori și 100 de lideri din industria auto.
Mai mult, același studiu arată că 66% dintre acești lideri au ca prioritate absolută tranziția către vehicule electrice. Chiar și așa, trebuie remarcat că cei mai mulți participanți nu au o viziune clară asupra viitorului. Studiul arată că doar 40% dintre liderii industriei auto sunt pregătiți, în acest moment, să facă pasul la vehicule electrice și să renunțe la cele cu motoare convenționale.
Rezultatele studiului mai arată și cum au crescut cheltuielile pentru cercetarea și dezvoltarea vehiculelor electrice în timp. Astfel, în 2015, doar 11% din cheltuielile constructorilor se îndreptau, în medie, către dezvoltarea mașinilor complet electrice. Acest număr a crescut la 21% în acest an, iar studiul preconizează că procentul cheltuielilor va ajunge la 31% până în 2025.Dacă sunt luate și vehiculele hibride în considerare, atunci procentul cheltuielilor va ajunge la 70% până în următorii 3 ani, potrivit participanților la acest sondaj.
Nu doar lideri din industria auto au participat la studiu, ci și consumatori. Rezultatele arată că puțin peste jumătate dintre clienți, mai exact, 53%, iau în considerare o mașină electrică pentru următoarea achiziție. De asemenea, dintre clienții care dețin în prezent un vehicul electric, 99% iau în considerare o mașină electrică pentru viitoarea achiziție.
Cu privire la factorii care vor accelera tranziția, 63% dintre participanți consideră că obiectivele guvernamentale care să elimine gradual mașinile cu motoare convenționale reprezintă factorul principal. De asemenea, 57% dintre participanți sunt de părere că atingerea unui nivel neutru de emisii de dioxid de carbon este un factor la fel de important.
În ceea ce îi privește pe consumatori, 74% consideră că reducerea poluării aerului în zonele urbane este cel mai important factor care să-i convingă să treacă de la o mașină convențională sau hibridă la una electrică. Apoi, 72% dintre posesori iau în calcul costurile mai mici de funcționare, iar 70% consideră că vehiculele electrice sunt mai ușor de alimentat, întrucât ele pot fi încărcate acasă. Chiar și așa, doar 57% sunt de părere că întreținerea și costurile totale (prețul inițial, costurile de întreținere și de combustibil) sunt echivalente sau mai mici cu cele ale unor mașini cu motoare pe benzină sau diesel.
Nu în ultimul rând, studiul a luat în considerare și obstacolele care încetinesc tranziția. Aici, 56% dintre liderii industriei sunt de părere cel mai mare obstacol în acest sens este reprezentat de costul mare al bateriilor. Apoi, 43% iau în calcul lipsa infrastructurii de încărcare, iar 40% consideră că lipsa unui personal tehnic este un obstacol mare.
Mai mult, 74% dintre posesorii de mașini convenționale sau hibride susțin că infrastructura de încărcare prea puțin răspândită este cel mai mare obstacol. 71% sunt de părere că autonomia mai mică decât la un vehicul convențional sau hibrid este un obstacol important, mai ales pe distanțe lungi. La final, 69% dintre acești posesori consideră că prețul inițial mare reprezintă un impediment în achiziționarea unei mașini electric.
via Castrol